agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ Escape Gates
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-11-20 | [This text should be read in romana] | Când lucrurile au început să se destrame, mi-am încălzit supa și-am deschis gura așa cum făcea mama când eram un copil: - Așezați-vă, prieteni! Și petreceți cu mine, căci noaptea este aproape! Și la masa mea albă în formă de vioară s-au așezat pe rând, cu politețe firească, Ura de sine, Vinovăția și, față în față, sora Singurătate. Când duceam lingura la gură și ea o ducea. Când voiam să apuc pâinea, ea deja îmi întindea o bucată. Când am început să vorbim, prin gura mea și a lor s-au auzit – încet, apoi tot mai tare - frații și surorile mele, bunicii și bunicii lor – era ca zumzetul dintr-un stup sau poate era când ți-ai lipit fruntea îndrăgostită de oglindă și ai așteptat mulți ani un sărut de iertare de la tine însuți. S-a auzit deodată un țipăt din camera de alături. - Copiii! am zis... și-am continuat să sorbim în liniște, ca o laudă adusă mâinilor care știu numai să mângâie și să păstreze lucrurile în ordine. La final, am vorbit despre vreme, despre inflație și despre război; cum toate erau așa cum trebuie să fie, cum toate vor fi atât de frumoase și bune! Doar că pe buzele tuturor strălucește și-acum un cuvânt nerostit, care și el își dorea nespus mângâierea și pe care îl vom așeza mereu între noi cu ochii închiși.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy